Acum stiti

Buna , ce multa vreme a trecut de cand am mai adaugat aici cateva randuri, imi pare rau pentru absenta mea, sper  sa nu fi dezamagit pe cineva , am avut o perioada extrem de grea insa asta nu e o scuza. Asa ca in speranta de a ma revansa , as vrea sa va spun o mica poveste.

Stiti acele dimineti cu soare cand soarele iti saruta obrajii anuntand o zi frumoasa? Acel zambet care ti-l instaleaza pe chip acea caldura  dulce? Asa zi nu trebuie ratata , asa mi-am spus si eu , si ridicandu-mi picioarele  lenese din pat si tanjind dupa o cafea calda am dat iama in bucatarie. Acel miros imbietor al cafelei acel gust placut , parca ziua asta se arata a fi una buna. 

Mi-am pregatit geanta si biletul de autocar si am fost pregatita sa pasesc optimista pe usa pregatinduma sa-mi vizitez orasul natal, atatea amintiri intiparite in mintea mea , toate si-au facut aparitia pe drumul lung sub forma unei placute reverii, prieteni dragi, locuri nostalgice , zambete si chicoteli. parcul acela in care hoinaream agale serile de vara. 

Abia asteptam sa fiu in locul acela , acel acasa al meu. Mai intai de toate aveam de scos niste analize de la laborator, ale mele desigur iar apoi aveam sa ma vad cu cea mai buna prietena a mea, un an si doua luni de la ultima revedere e destul de mult timp sa o mai las sa astepte . asa ca  in cinci minute si nervii unui taximetrist nerabdator am ajuns la destinatia mea. Hei Renny sa nu te superi ca am sa te includ aici dar de tine e vorba asa ca mda  ai fost principala destinatie . 

Dupa doua ore am realizat cum timpul trece, "asemeni nisipului din clepsidra ,clipele nu stau in loc si asemeni lor trecem si noi"  ciudat cum fraza asta mi-a venit in gand odata iesita din cafenea si lundu-mi adio de la prietena mea, O imbratisare stansa si niste posibile planuri si cateva minute mai tarziu un alt taxi se indrepta spre ultima destinatie inainte de a lasa din nou in urma "acest acasa"  .

Ultima oprire a fost doctorul meu, am crezut ca e doar ceva de rutina , niste raspunsuri scurte si programarea s-ar fi terminat placut.

  Insa asa cum o zi insorita se poate inora , asa au pasit si norii peste soarele meu. cu un ecou surd se repeta din nou si din nou acel cuvant. Tumoare pe creier. O lacrima astepta sa strige eliberarea ei pe al meu obraz , la fel ca prima aparu a doua , a treia si alte cateva sute dupa ele. Nu e cancer asta ma consola medicul , dar oricum ar fi operatie si tumoare intr-o propozitie nu suna bine nimanui.

Iar pentru mine aflata pe un scaun in acel cabinet cu pereti albi , a sunat asurzitor de real. Si m-a cuprins teama, iar apoi durerea. Cum poate cel bolnav sa le spuna membrilor familiei vestea asta? Cum poate sa zambeasca cand lacrimile asteapta sa cada. 

  Am aflat cum totusi, bolnavul isi inchide in inima durerea isi inghite lacrimile si zambeste parand calm, apoi spune vestea incercand sa nu faca totul sa para trist...ba chiar zambeste si pare fericit si impacat cu vestea. Dar cel cu inima indurerata si lacrimile inghitite nu doarme linistit.

Mi-e dor parca de vise

      E ora unu  jumatate , si inca nu-mi simt  pleoapele grele, nu simt nevoia de somn, numar zilele de cand ochii mei nu sau mai inchis la o ora normala. Abia cand vine ora cinci, abia cand, deja soarele parca vrea sa isi faca aparitia agale, parca atunci ochii mei vor sa se inchida, ca apoi sa se deschida la ora noua. Macar de atunci cand se inchid ar vedea altceva decat un negru abis, macar niste imagini chiar si ireale, pentru cateva secunde , minute, as vrea sa le zaresc, sa stiu ca fiinta mea ingrijorata si stresata uite  , chiar daca pentru putin ,de cat de greu e de fiecare data cand se ridica pentru a incepe o noua zi.

     Sti in ultimul timp nu am prea dormit, am atatea pe cap si nu le pot expune nimanui, simt cum culorile imi palesc zilnic, simt cum singuratatea isi face aparitia, chiar si atunci cand sunt inconjurata de persoane la care tin. Tot tind sa cred ca poate as avea nevoie de o persoana putin mai speciala, dar inima mea refuza sa bata pentru cineva, corpul meu ramane rigid si ochii au aceasi privire goala, si fara stralucire.
   Poate in incercarea mea de a trece mai departe am uitat cum sa mai iubesc, am uitat cum e sa zambesc cu adevarat,desii o fac , ba chiar energic si vioi. Sau poate doar ,nu m-am mai simtit libera de multa vreme., poate de acea e si corpul asta asa de rece , poate de acea chiar daca simt ca respir , aerul din plamanii mei pare rarefiat, de neajuns ,  poate de acea parca simt o tristete adanc ingropata in mine incercand sa iasa , dar se blocheaza la trahee. Se spune ca atunci cand pana si lacrimile  cumva nu mai curg se intampla ceva grav, insa desii simt ca vreau sa plang, oh credeti-ma chiar vreau, nu pot, un gol , imi ocupa de ceva timp pieptul, si zilnic parca doare mai rau  , zilnic creste, parca ar vrea sa ma inghita.

    Dorul de casa, dorul de libertate , incerc sa le gasesc dar sunt inlocuite atat de rapid de altceva, simt cum ma mint ca sunt bine, simt ca ma inec in propriul cosmar, insa macar de ar fi un cosmar din care sa ma trezesc. Dar asta nu-i cosmar, e doar viata , si teama de cea ce urmeaza.De acea are omul nevoie de vise, sunt o portita mica de evadare, dintro viata atat de tragica uneori, in vis ai o lume in care ai cati ani vrei, te joci zambesti si poti face tot cea ce te face fericit. Iar cum mai nou nu am dormit, mi-e dor de vise, mie dor de portita mea de scapare, care ma salva inainte macar pe durata noptii.
  

Taci te rog

       Am atatea sa-ti spun, tu mana de om buna de nimic, as spune  ca ai invatat atatea in anii astia dar degeaba, ca stiu ca mint.Nu ca nu am incercat ,sa te invat despre viata, am incercat destul, da tu tot pe ale tale le tii .Te provoc sa-mi spui ce te-ai face fara mine, dar te rog i-a un loc caci picioarele tale obosite de la tocuri abia mai duc cativa pasi, la's ca te ajuta genunchii pe care te tarasti mereu inapoi. Spui ca esti matura surioara, dar defapt tot eu iti duc greul deciziilor tale tampite. Ai gura mare cand vine vorba de vorbe , dar nu ai glas cand dai de dracu, bineinteles ca te intorci mereu cu codita intre picioare cerand ajutor, iar apoi uiti cine te-a ajutat.
       Prietenii imi spun sa te las cu ale tale ca si asa nu apreciezi nimica, spun sa te las sa te descurci singurica ca doar te crezi fetita mare , mai ales de cand ai atins majoratul, cat de mult se inseala. Poi dragii de ei nu stiu ca asta , a mea cand vine de la scoala se descarca pe mine si imi povesteste toate durerile, sau ca se plictiseste cand sta in camera prea mult si nu are ce face, nu stiu ca inainte de culcare trebuie sa iti spun obijnuitul noapte buna, sau  ca atunci cand plangi eu sunt umarul pe cae tu o faci, nu stiu ca atunci cand ti-e teama , trebuie sa fi incurajata caci altfel ai cadea la pamant.
   Iti stiu fiecare detaliu pe derost, si totusi uneori simt ca tie putin iti pasa cat ma straduiesc sa fiu si mama si tata, si mai ales sora, prin bune prin rele incerc sa fiu acolo, desii e destul de greu, simt ca palesc pe langa cat de importanti ti's prietenii. Ca doar de ei iti pasa daca patesc ceva , nu de mine,eu is doar aia care iti descoase treburile murdare  si te ajuta la nevoie orice problema ai avea.
  Dar cred ca ar fi timpul sa incep sa-ti dau libertatea aia de care tot vorbesti, si sa nu ma mai implic in nimic legat de tine. Poate atunci ai realiza sa apreciezi ce ai langa tine , pana nu pierzi.

Who are you now

      Imi spun povesti crezand ca asta o sa ma schimbe, imi spun intr-una ca lumea e buna si ca poate in fiecare persoana exista ceva bun, poate uitat in adancuri dar inca acolo. Incerc din rasputeri sa fiu omu ala care sa nu judece si sa astepte rabdator ziua de maine sperand la ceva mai bun, la o schimbare.
     In acelasi timp ma chinui cu proprii mei demoni care imi tipa in timpane sa ma comport cu unii exact asa cum merita, sa ii dispretuiesc pe cei care ma jignesc , pe cei care ma folosesc si abuza de cuvantul prieten.Probabil merita pumni si palme caci alea se impart la mai fiecare colt de strada, chiar si prin familii, chiar in scoli ba si in biserici. Pfff ma amuza cum lumea asta atat de " frumoasa" e defapt un mini infern.
    Ei bine am dorit evolutia speciei, iar acum technologia isi spune cuvantul, telefon mai inteligent decat proprietarul , selfie chiar si in dormitor dupa partida de sex , yuppy acum chiar, si cand  una ii face unuia un blowjob apar poze, frate mult am evoluat, calculat si la obiect puicutele se plang si asa ca sunt victime. Draga bovina, daca experienta asta a ta a aparut pe sfantul facebook oare cine e de vina pentru poze? Sigur nu esti tu care privesti spre obiectiv cu un ranjet , e vina lui, sau scumpele de ele , sirene goale in toata splendoarea de apoi isi iau viata pentru ca s-au facut de rusine cand iuby sau ex-ul lea postat poza "intima" pe profil, auch.
Demnitate si pudoare unde ai disparut sau mnah respect de sine , da ma rog, si serios de unde au aparut si paparudele astea care in loc sa deschida o carte deschid cracii?Bietii aia sapte ani de acasa, bietii parinti, mai eu nu cred ca mai am ceva de adaugat, probabil un lucru. Mi-e mila de lumea asta si unde s-a ajuns.
 Si daca lumea e asa o penibilitate sa mai fi bun, mai frate eu am sa fiu buna, ma rog  am sa imi pastrez principiul binele il rasplatesti cu bine da raul, ei bine, am sa privesc si am sa admir cum se omoara astia intre ei cu o punga de popcorn la indemana.
 Pentru cei/cele care citesc asta, imi pare rau pentru diacritice, tastatura nu le are sper ca intelegeti ce scriu eu pe aici si imi cer scuze pentru limbaj , e dedicat doar unei anumite categorii, iar daca cumva  faceti parte din categoria de mai sus, imi pare rau dar e purul adevar, doare dar asta e , nimeni nu e orb.

Cantecul unui necunoscut

      In mireazma aerului de dimineata toata lumea spune ca frigul le intra pe nari , rece , infiorand intreaga lor natura, insa toti va spun sigur , ca mint. Cum poti spune ca frigul dimineti te sperie, cand probabil acea racoare care-ti  cuprinde corpul te invioreaza si te face sa uiti ca acum cateva clipe tu dormeai si nu doreai ca alarma sa sune anuntand o noua zi de scoala, liceu, facultate , sau in cazul multora slujba care vrei nu vrei, nu pare tocmai alegerea ta pe ziua de azi?Atat de multe momente trec si uitam sa ne multumim de lucrurile mici , uitand probabil ca de lucruri mare ne plictisim atat de repede, da sunt frumoase, pentru moment insa apoi cu timpul care nu sta in loc ci doar trece , le uitam de parca ar fi nimicuri. Iar cand un strain te intreaba, spune-mi ceva ce te-a facut sa zambesti, nu vei incepe cu momentul in care tata ti-a daruit mobilul si nici cu masina de ultima generatie din garaj, acelea sunt bunuri : se uzeaza , se invechesc, se distrug, iti garantez ca vei incepe sa povestesti momentele mici. Iesirea cu prietenele in oras doar pentru a sta putin timp impreuna pentru ca inca timpul va permite, vei povesti drumetii facute impreuna sau glumele spuse de colegul, colega in una din ore, si apoi vei sta si vei zambi.
   In viata nu-i vorba de lucruri mari, ci mai mult de cele mici, pentru ca vrei nu vrei, alea sunt cele mai importante, da or fi ele  marunte , dar te-au facut sa zambesti , sa simti caldura si mai ales sa uiti de momentele grele. Ca au fost ele scurte, ca poate nu au fost perfecte, sau nu au fost multe, vei sti mereu ca au existat acolo si ca vei dori mereu sa retraiesti o astfel de amintire.Deci nu uitati sa iubiti nimicurile vietii pentru ca la sfarsitul zilei, la sfarsitul  clipelor pe acest pamant, nu va ve-ti aminti de cati bani ai, sau de bunurile materiale, veti zambi  la amintiri alaturi de prieteni, iesiri, clipe cu familia, intrun cuvant lucruri mici.
   

Cale Libera

Simti presiunea, acea bataie nebuneasca  din piept, ce ai face daca pentru o secunda  te-as putea face sa o uiti? Hai uita de momentele groaznice pline de lacrimi si simte-ti pulsul accelerat doar de muzica din boxele  din club, sau castile telefonului emitand  doar sunetul asurzitor, salvator poate.
  Fugi , fugi de frica, scoala frate din cosmarul asta, nici tu nu sti daca-i real sau nu, dar tu te temi de naluci invizibile, in loc sa astepti concretul ! Hai ridica-te doar acolo sunt inca mainile intinse spre tine apuca-le inainte sa dispara de tot :P Hai ca poti, doar nu o sa dispara, decat daca te lasi inghitit de temeri si uiti ca in fata ta este ceva mai bun nu doar trecutul ala putred de care ar trebui sa uiti.
Deci hai curaj , strange dintii aia puternic , nu mai fugi de cuvintele altora sau de ce spune societatea, sparge tiparul si fi liber caci doar tu poti sa-ti revendici libertatea.
 Nimeni nu te ridica de la pamant daca nu tu, la sfarsirtul zilei tu ramai cu toate problemele asa ca tot singur poti si reusi :D

I may get lost

Se pierde culoarea prin ochiul obiectivului, insa pana si in lipsa culorii expresia e pura, neatinsa de modificari artificiale, sau programe de modificat ,pur si simplu sentimentele unui om expuse printr-un suras. Nu fiecare om are expresia frumoasa, defapt mint, fiecare om are o parte frumoasa, eu una nu-mi gasesc frumusetea in nimic, insa in poza aceasta alba , in cale nu mi se vede palizimea pielii sau imperfectiunile trasaturilor , simt ca m-am gasit pe mine, nu vad o fata dezbracata sa impresioneze, sau niste ochi albastri care sa atraga, nici macar accesorii care sa completeze imaginea , vad doar simplitatea mea .
  Insa o vad intr-un fel cum nu am vazut-o pana acum, ma simt intruchiparea fericirii in aceasta poza facuta de o prietena fara stirea mea, nu sunt model, nu am nici macar corpul unui model  sau gingasia lor si expresivitatea, insa prin poza aceasta alb-negru, ma vad pe mine, cea noua, fericita, linistita , ma vad pe mine cum nu m-am vazut pana acum.
   Simpla, palida, fara culoare, fara ceva aparte, dar totusi persoana mea. Cu defecte fara defecte sunt inca eu , aici , trecand prin viata cu un zambet eliberator . Sunt libera din nou, si nu regret nimic, dar inca de la inceput , nu am regretat nimic, nici o decizie , gest, etc, sunt eu. Asa cum sunt voi ramane "true to myself" forever